1.1 Definitii Studentul reprezinta acea persoana care urmeaza cursurile cu sau fara taxa ale unei Institutii de Invatamant Superior de Stat sau Particulara. Statutul Studentului reprezinta partea integranta a Legii Invatamantului ce cuprinde toatalitatea drepturilor si obligatiilor studentilor ce invata in institutiile de Invatamant Superior Romanesc.
1.2 Principii generale
Drepturile studentilor deriva din drepturile omului, luand in considerare Declaratia Universala a Drepturilor Omului(1948), Conventia Internationala privind drepturile economice, sociale si culturale (1966), Conventia Internationala privind drepturile civile si politice.
Educatia si Drepturile Omului sunt doua concepte strans legate. Primul, Dreptul la Educatie este un drept uman. Pentru a putea sa sa isi exercite acest drept fundamental, studentii trebuie sa aiba totodata si alte drepturi. Un astfel de exemplu este dreptul la libera exprimare si dreptul la intimitate, precum si drepturile economice, sociale, culturale, la securitate sociala, la munca, ingrijire medicala.
Invatamantului Superior este o forma de educare a adultilor centrata pe nevoile studentilor, si ca atare studentii sunt membrii cu drepturi depline ai comunitatii academice.
Prezentul regulament se aplica tuturor studentilor ce studiaza in Institutiile de Invatamant Superior Romanesc dar si tuturor “actorilor” din domeniu care au obligatia de a respecta drepturile prevazute in acest statut. Prevederile prezentului statut sunt valabile indiferent de forma de invatamant urmata de studenti: la zi sau la frecventa redusa, de tipul invatamatului: particular sau de stat, originea sexuala, etnica, rasa, orientare sexuala, limba, religie, opinii politice, etc.
1. Principiul accesului la educatie
a) Dreptul la educatie este unul din drepturile fundamentale ale omului. Educatia este un serviciu public, si se desfasoara in institutii de invatamant de stat sau private. Toti oamenii au dreptul la educatie gratuita in limita locurilor disponibile.
b) In afara de locurile gratuite, institutiile de invatamant superior pot pune la dispozitia studentilor un numar de locuri cu taxă.
c) Numarul total de studenti admisi intr-o institutie de invatamant superior trebuie sa fie in concordanta cu facilitatile de care dispune aceasta - inclusiv sali de curs, sali de seminar, laboratoare, calculatoare cu acces Internet, numarul de carti din biblioteci, numarul de locuri in camine – si cu numarul de cadre didactice.
d) Institutiile de invatamant superior sunt obligate sa aiba servicii de informare si consiliere pentru studenti. Accesul la serviciul de informare si consiliere, precum si la alte servicii conexe activitatii de invatamant, este gratuit pentru toti studentii.
e) Studentii cu rezultate bune la invatamant, merite deosebite, venituri mici, situatie familiara precara, sau probleme grave de sanatate au dreptul la bursa.
2. Principiul nediscriminarii
a) În cadrul Institutiilor de Invatamant Superior si in cadrul desfasurarii procesului educational funcţionează principiul egalităţii de tratament faţă de toţi studenţii. Orice discriminare directa sau indirecta fata de student bazata pe criterii de sex, orientare sexuala, caracteristici genetice, varsta, apartenenta nationala, rasa, culoare, etnie, religie, optiune politica, origine sociala, handicap, situatie familiara apartenenţă ori activitate sindicală, este interzisă.
b) Constituie discriminare directă actele şi faptele de excludere, deosebire, restricţie sau preferinţă, întemeiate pe unul sau mai multe dintre criteriile prevăzute la alin. (a), care au ca scop sau ca efect neacordarea, restrângerea ori înlăturarea recunoaşterii, folosinţei sau exercitării drepturilor prevăzute în legislaţia privind statutul studentului.
c) Constituie discriminare indirectă actele şi faptele întemeiate în mod aparent pe alte criterii decât cele prevăzute la alin. (a), dar care produc efectele unei discriminări directe.
3. Principiul dreptului la suport si la servicii complementare in invatamantul superior
Institutiile de invatamant superior sunt obligate sa asigure studentilor urmatoarele servicii complementare, care faciliteaza dezvoltarea personala a studentului si integrarea lui ulterioara pe piata muncii:
a) Consiliera si informarea studentului de catre cadrele didactice, in afara orelor de curs, seminar sau laboratoare.
b) Consilierea in scopul orientarii profesionale.
c) Consilierea psihologica si sociala.
4. Principiul democratiei si reprezentarii studentilor
a) Toate deciziile in cadrul institutiilor de invatamant superior vor fi luate cu participarea reprezentantilor studentilor. Ca membrii ai comunitatii academice, studentii sunt parteneri decizionali in cadrul institutiilor de invatamant superior. Studentii trebuie reprezentati atat in consiliile facultatilor cat si in senatele institutiilor de invatamant superior, in birourile acestora, in comisiile de etica, de cazari sau de calitate precum si in alte structuri cu rol consultativ sau decizional din cadrul institutiilor de invatamant superior. De asemena, ei au dreptul de a fi reprezentati la sedintele catedrelor, atunci cand se dezbat programele de invatamant.
b) Reprezentantii studentilor vor fi alesi direct de catre studenti, fara a putea fi impuse restrictii din partea conducerii Institutiilor de Invatamant Superior asupra studentilor eligibili pentru a fi alesi. Proprtia studentilor reprezentanti in consiliile si in senatul unei Institutii de Invatamant Superior va fi de 25%.
5. Principiul intrarii pe piata muncii
Educatia trebuie sa fie centrata pe student intr-un mod in care ii permite acestuia integrarea cu succes in viata sociala si economica, reprezentata prin piata muncii.
a) Continutul teoretic si practic al studiilor din invatamantul superior trebuie sa fie de o natura relevanta pentru domeniul studiat si cu aplicabilitate in viata sociala si economica.
b) Institutiile de invatamant vor sprijini stagiile de practica, internship, vor promova parteneriate cu mediul academic si vor recunoaste reprezentantii mediului economic privat ca actori cu interese legitime in mediul academic, cu scopul de a asigura conectivitatea cu mediul economic.
6. Principiul libertatii de exprimare
Studentii au dreptul de a isi exprima liber opiniile, inclusiv in cadrul institutiei de invatamant in care studiaza. Opiniile lor nu pot fi ingradite iar studentii nu pot fi sanctionati pentru opiniile exprimate, atat timp cat acestea nu au un caracter ofensator.
7. Principiul drepturilor civile
Fiecare student beneficiaza de drepturile civile pe care le are oricare alt cetatean al Romaniei sau strain aflat aflat pe teritoriul Romaniei, in functie de nationalitatea sa.
Aceste drepturi nu pot fi ignradite in nici un fel de Institutiile de Invatamant.
8. Principiul participarii la viata comunitara academica
Studentul poate participa la toate aspectele vietii academice, inclusiv cele de natura educational-stiintifica, sociala sau culturala fara restrictii.
9. Principiul dreptului la munca
Studentii care doresc sa presteze o forma de munca remunerata beneficiaza de toate drepturile si obligatiile care deriva din legislatia muncii. Institutiile de Invatamant Superior vor crea inlesniri care sa faca posibila munca studentului, in paralel cu studiul in cadrul unei institutii.
10. Principiul interdictiei propagandei
Propaganda politica, ideologica, religioasa sau alte forme de discriminare in masa sunt interzise in cadrul Institutiilor de Invatamant Superior.
11. Principiul dreptului la asociere
a) Studentii au dreptul de a se asocia in structuri sau organizatii studentesti cu caracter social, sindical, profesional sau cultural.
b) Acestea se pot constitui la nivel de sectie, facultate, institutie de invatamant, la nivel local, regional sau national si pot avea afiliate altor structuri de reprezentare fedrale sau confederale.
c) Institutiile de invatamant superior sunt obligate sa recunoasca acele structuri sau organizatii studentesti legal constituite si cu reprezentativitate la nivelul studentilor din institutia de invatamant.
12. Principul dreptului la reprezentare
Studentii au dreptul de a isi alege reprezentanti in consiliile si in senatul institutiilor de invatamant superior, in comisiile de asigurare a calitatii, de etica, de cazari, precum si in alte organisme ale institutiilor de invatamant superior cu rol decizional sau executiv.
Institutiile de invatamant superior nu au dreptul de a conditiona statutul de student reprezentant in functie de performantele academice, prezenta la cursuri, seminarii si laboratoare, etc.
II. DREPTURILE STUDENTILOR
Ca membru al comunitatii academice, studentul are urmatoarele drepturi:
II.1 Sistemul Educational
Articolul 1. Fiecare student are dreptul la acces gratuit latotalitatea serviciilor educationale disponibile in Institutia de Invatamant superior in care studiaza.
Articolul 2. Fiecare student are dreptul la un invatamant de calitate,
Articolul 3. Fiecare student are dreptul la acces gratuit in cadrul infrastructurii universitatii ce serveste scopurilor sale de reprezentare,inclusiv pe timpul noptii.
Articolul 4. Fiecare student are dreptul sa cunoasca de a fi informat in legatura cu structura si obiectivele cursurilor, precum si cu modalitaile de examinare inainte de inceperea acestora.
Articolul 5. Fiecare student are dreptul de a participa la evaluarea cursurilor si a cadrelor didactice.
Articolul 6. Fiecare student are dreptul sa primeasca la inceputul primului an de studiu un “Ghid al studentului” cu informatii referitoare la drepturile si obligatiile studentului, harta campusului, structurile universitare, specializari, programa detaliata, modalitatea de evaluare, modalitatea de stabilire a taxelor, baza materiala a universitatii si a facultatii, informtii despre asociatiile studentesti legal constituite, modalitati de acces la burse, mobilitati, precum si alte facilitati si subventii acordate.
Articolul 7. Fiecare student are dreptul de a beneficia de un indrumator de an.
Articolul 8. Fiecare student are dreptul de a beneficia de proprietate intelectuala pe materialele realizate.
Articolul 9. Fiecare student are dreptul de a i se recunoaste perioada de studii ca vechime in munca.
Articolul 10. Fiecare student are dreptul la consiliere academică din partea fiecărui cadru didactic. Fiecare cadru didactic trebuie sa aloce minim 4 ore pe saptamana pentru consiliere academica.
Articolul 11. Fiecare student are dreptul de a propune analiza aspectelor pe care le considera nesatisfacatoare in activitatea Institutiei de invatamant in care studiaza sau a oricarui cadru didactic cu care lucreaza.
Articolul 12. Fiecare student are dreptul de a sesiza anonim abuzurile si neregulile precum si dreptul de a beneficia de un organism la nivel de universitate care sa verifice si sa evalueze aceste sesizari.
Articolul 13. Fiecare student are care sesizeaza un abuz sau o neregula in procesul educational sau in activitatiile conexe din cadrul Institutiei de invatamant in care studiaza are dreptul de a fi ocrotit de orice repercursiune negativa.
Articolul 14. Fiecare student are dreptul la mobilitate, interna si externa precum si dreptul de a accesa bursele si subventiile oferite de catre Statul Roman.
Articolul 15. Fiecare student are dreptul de a nu participa la mai mult de 8 ore pe zi reprezentand cursuri, laboratoare si seminarii
II.2 Procesul Educational
Articolul 16. Fiecare student are dreptul la o evaluare obiectiva a activitatii sale academice.
Articolul 17. Fiecare student are dreptul la reexaminare gratuita (minim trei reexaminări, la cel putin cincisprezece zile distanta) si programare a examenelor in avans fata de perioada de sesiune.
Articolul 18. Fiecare student are dreptul de a alege profesorii care il vor examina.
Articolul 19. Fiecare student are dreptul de a contesta modalitatile de examinare.
Articolul 20. Fiecare student are dreptul la practica gratuita in conformitate cu obiectivele programei, precum si dreptul la baza materiala necesara: transport, masa, asigurare.
Articolul 21. Fiecare student are dreptul la recunoasterea practicii efectuate individual, după evaluarea gradului de îndeplinire a obiectivelor de practică în conformitate cu Curricula şcolară.
Articolul 22. Fiecare student are dreptul la echipament de protectie pentru stagiile de practica
Articolul 23. Fiecare student are dreptul de a studia intr-o limba straina de circulatie internationala atata timp cat exista aceasta posibilitate in centrului universitar respectiv.
Articolul 24. Fiecare student are dreptul de a beneficia de un an pregatitor de cursuri de limba romana in univeristati pentru studentii de nationalitate straina, in functie de posibilitatile centrului universitar respectiv.
Articolul 25. Fiecare student are dreptul de a studia in limba materna, în condiţiile stabilite de lege.
Articolul 26. Fiecare student are dreptul la recuperarea laboratoarelor si seminariilor gratuit pentru acelasi semestru sau an de studii, in sesiuni speciale sau cu alte grupe.
Articolul 27. Fiecare student are dreptul de a-si alege cursurile optionale si facultative.
Articolul 28. Fiecare student are dreptul de a nu fi obligat sa efectueze activitati non-curriculare.
Articolul 29. Fiecare student are dreptul de a isi suspenda si a isi relua studiile.
II.3 Drepturi civile si politice
Articolul 30. Fiecare student are dreptul de a decide liber asupra apartenentei sale politice si religioase.
Articolul 31. Fiecare student are dreptul la libera exprimare.
Articolul 32. Fiecare student are dreptul de a se organizeza in asociatii profesionale si sindicale in conditiile legii.
Articolul 33. Fiecare student are dreptul de a alege si a fi ales in cadrul oricarei structuri reprezentative in mod democratic: consilii, comisii, senat, consiliul administrativ, indiferent de origine, sex sau religie, performanţe academice, origine etnica, rasa, orientare sexuala, limba, opinii politice.
Articolul 34. Fiecare student are dreptul de a fi reprezentat in structurile decizionale si administrative a institutiei de invatamant superior intr-o proportie de minim 25%.
Articolul 35. Fiecare student are dreptul de a sustine activitati profesionale indiferent de forma de invatamnat pe care o urmeaza.
II.4 Drepturi sociale si economice
Articolul 35. Fiecare student are dreptul la cazare si conditii de studiu corespunzătoare.
Articolul 36. Fiecare student are dreptul la conditii care sa asigure desfasurarea normala a activitatii de invatamant.
Articolul 37. Fiecare student are dreptul la timp individual de studiu, odihna si timp liber.
Articolul 38. Fiecare student are dreptul la subventie pentru regia de camin indexata la rata inflatiei, ce se va aloca individual.
Articolul 39. Fiecare student are dreptulla asistenta medicala si psihologica.
Articolul 40. Fiecare student are dreptulla transport in comun subventionat.
Articolul 41. Fiecare student are dreptulla transport feroviar interurban, 50% subventinat, clasa a II-a.
Articolul 42. Fiecare student are dreptulla burse indexate, din fonduri publice precum si alte tipuri de burse speciale.
Articolul 43. Fiecare student are dreptul de a cunoaste mecanismele prin care se stabilesc taxele.
Articolul 44. Fiecare student are dreptulla consiliere in cariera.
Articolul 45. Fiecare student are dreptul la securitate personala in totalitatea spatiilor universitare.
III. OBLIGATIILE STUDENTILOR
III.1 Sistemul Educational
Articolul46. Toti studentii au obligatia de a repecta regulamentele si legile institutiei de invatamant la care studiaza
Articolul47 Toti studentii au obligatia de a respecta Institutiile de Invatamant Superior precum si standardele de calitate impuse de catre acestea.
Articolul48 Toti studentii au obligatia de a mentine baza materiala folosita, in buna stare de functionare.
Articolul49. Toti studentii au obligatia de a respecta legile, corpul profesoral, personalul auxiliar indiferent de sex, rasa, nationalitate, etnie, orientare sexula sau culoare politica.
Articolul50. Toti studentii au obligatia de a participa la procesul de alegere al reprezentantilor studentilor in organismele reprezentative ale Institutiei de Invatamant superior la care studiaza.
Articolul51. Toti studentii au obligatia de a recunoste legitimitatea reprezentantilor alesi si de a oferi acestora informatiile necesare pentru buna desfasurare a procesului de reprezentare.
Articolul52. Toti studentii au obligatia de a semnala orice nereguli in procesul de invatamant si in cadrul activitatilor conexe.
III.2 Obligatii sociale si economice
Articolul53. Toti studentii au obligatia de a utiliza in mod corespunzator, conform destinatiei stabilite, toate facilitatile si subventiile primite: subventiile pentru camine, cantine, precum si bursele si taberele. - SA FIE CORELATA EXPLICIT CU PROPUNEREA NOASTRA DE BURSE
Articolul54. Toti studentii au obligatia de a respecta curatenia , linistea si ordinea in spatiul universitar.
Articolul55. Toti studentii au obligatia de a pastra integritatea si buna functionare a bazei materiale a institutiilor de invatamant in care studiaza sau a caminelor in care sunt cazati.
Articolul56. Toti studentii au obligatia de a informa autoritatile competente cu privire la existenta oricarei situatii care ar putea influenta buna desfasurare a activitatilor de studiu individual si general. - DE FACTO ACELASI CU ARTICOLUL 52
Articolul 57. Toti studentii au obligatia de a respecta legislatia in vigoare.